1.1. Informații generale
Produsele comandate pot fi preluate de la punctul de lucru al Total Meat Solutions sau pot fi livrate la adresa indicată de către Client în momentul efectuării comenzii. Clientul se obligă să fie prezent la recepționarea comenzii la adresa indicată în comandă.
Clientul are obligația de a verifica corectitudinea informațiilor furnizate cu privire la adresa de livrare, anterior validării comenzii (strada, numărul, blocul/clădirea, etajul, codul poștal, etc.). În unor erori, TOTAL MEAT SOLUTIONS nu poate fi făcut responsabil pentru nelivrarea comenzii. TOTAL MEAT SOLUTIONS nu va răspunde în situația în care clientul, deși a fost contactat de către curier pentru livrarea comenzii, acesta nu a putut fi găsit la adresă nici într-un interval de maxim 24 ore. În acest context, toate taxele legate de o nouă comandă (produse plus transport) vor fi suportate de către Client.
Preluarea produselor se poate realiza și personal, de la punctul de lucru al TOTAL MEAT SOLUTIONS din comuna Joseni, sat. Borzont, drum Bucin, nr. 220, în cursul săptămânii de luni până vineri între orele 08 și 16 .
Produsele comandate prin webshop de luni până vineri sunt pregătite pentru livrare în 24 de ore de la trimiterea comenzii. Produsele comandate în zilele de weekend și/sau sărbători legale vor fi confirmate și livrate în săptămâna următoare, în zile lucrătoare, între orele 10 și 18.
Livrarea comenzilor prin curierat rapid este asigurată de o firmă de curierat.
Comanda va fi livrată într-o singură tranșă, nu există posibilitatea secționării comenzii în mai multe tranșe de expediere.
1.2 Condiții de livrare
La solicitarea TOTAL MEAT SOLUTIONS sau a Curierului, Clientul va comunica numărul de comandă atribuit de către sistemul de vânzare.
În cazul în care Clientul nu poate recepționa personal comanda, ea va fi lăsată la adresa precizată doar unei persoane cu vârstă mai mare de 16 ani și doar în cazul comunicării către CURIER, a numărului comenzii.
Nicio cerere de livrare a unei comenzi nu va putea fi onorată dacă Clientul nu îndeplinește condițiile de mai sus.
În cazul livrării la locul de muncă al Clientului, caz în care Curierul nu poate avea acces în locația respectivă, Clientul trebuie să se asigure că poate recepționa comanda.
Clientul va fi contactat telefonic de către Curier în prealabil pentru a obține confirmarea prezentei acestuia la adresa și ora selectate în momentul validării comenzii pe site.
Clientul face tot posibilul ca el sau cineva să fie prezent la adresa de livrare și în intervalul orar indicat pentru a prelua coletul, în caz contrar, va suporta costurile de transport aferente unei posibile livrări. Intervalul orar poate fi modificat, ulterior selectării, doar cu acordul Curierului.
Livrarea este finalizată în momentul predării produselor comandate către Client.
1.3. Recepția produselor
Clientul semnează bonul de livrare (AWB) prezentat de Curier în momentul livrării produselor comandate, la care este anexat avizul/documentul de însoțire a mărfii, și bonul fiscal care conține informațiile despre produsele comandate și livrate (denumire produs, cantitate, preț).
Verificarea (vizuală) produselor se va face în prezența curierului.
Prin semnarea AWB-ului Clientul recunoaște primirea în bune condiții a produselor.
În cazul unui incident survenit în urma livrării (de exemplu, livrarea unui tip greșit de produs sau a unei cantități greșite din produsul respectiv), Clientul se obligă să contacteze, într-un interval de maxim 24 ore (în zilele lucrătoare) de la primirea produselor, Serviciul Relații cu clienții al TOTAL MEAT SOLUTIONS și să transmită problemele constatate (după acest interval de timp orice reclamație, sesizare cu privire la comanda livrată nu va fi luată în considerare).
TOTAL MEAT SOLUTIONS se angajează să răspundă tuturor cererilor și reclamațiilor în maxim 3 zile lucrătoare de la înregistrarea acestora.
1.4. Returnarea ambalajelor
La livrarea coletului, cutia de policarbonat și elementele frigorifice care au însoțit marfa livrată trebuie restituite curierului în starea în care au fost primite. După primirea pachetului, cutia de policarbonat și bateria de răcire vor fi înmânate curierului. Nerestituirea acestora curierului, în termenul de 7 zile calendaristice, atrage răspunderea Clientului pentru prejudiciul cauzat TOTAL MEAT SOLUTIONS. Valoarea prejudiciului se compune din:
- valoarea cutiei de policarbonat de 147,54 RON/cutie + TVA, și
- valoarea elementului frigorific: 112,52 RON/ element + TVA.
În acest sens, prin acceptarea prezentelor Termeni și Condițiilor, Contractul de vânzare-cumpărare devine titlu executoriu în privința returnării cutiei și a elementelor frigorifice sau a valorii acestora, iar TOTAL MEAT SOLUTIONS are dreptul de a se adresa instanței competente de la sediul TOTAL MEAT SOLUTIONS pentru recuperarea prejudiciului suferit. Costurile derivate din acest demers vor fi suportate în totalitate de către client.
1.5. Întârzieri la livrare
Data de livrare precum și intervalul orar pentru livrarea comenzilor vor fi alese în momentul validării comenzii, de către Client, în funcție de disponibilitatea acestora.
TOTAL MEAT SOLUTIONS se angajează să respecte aceste date și ore de livrare a comenzilor trimise online. În ipoteza în care aceste date și ore de livrare nu vor putea fi respectate, Clientul va fi informat printr-un mijloc pus la dispoziție de către Client, respectiv prin e-mail sau SMS.
Întârzierile de livrare pot fi anunțate la serviciul Relații Clienți ai TOTAL MEAT SOLUTIONS.
Pentru întârzieri mai mari de 3 (trei) zile lucrătoare, față de data stabilită în momentul validării comenzii, (cu excepția cazurilor de forță majoră, defecțiuni tehnice ale paginii de web, etc.) Clientul poate solicita anularea comenzii prin e-mail la adresa office@marbleangus.com sau la numărul de telefon +40 752 206 817.